Ce transfer din Superliga vrea să facă Dinamo București. Mijlocașul român a fost una dintre revelațiile sezonului: „E interesant”

Ce transfer din Superliga vrea să facă Dinamo București. Mijlocașul român a fost una dintre revelațiile sezonului: „E interesant”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a vorbit despre subiectul arzător dezbătut de fanii roș-albi, și anume transferurile pe care conducerea vrea să le mai facă în perioada următoare.

Șeful dinamoviști au pus ochii pe Mihnea Rădulescu, mijlocașul ofensiv al Petrolului Ploiești, considerat de mulți una dintre revelațiile acestui start de sezon.

Dinamo vrea să facă un transfer din Superligă. Fotbalistul este printre revelațiile sezonului: „E interesant”

Andrei Nicolescu, președintele formației din Ștefan cel Mare, îl monitorizează atent pe Mihnea Rădulescu, mijlocașul care impresionat în acest sezon în tricoul „lupilor galbeni”. Șeful roș-albilor îl consideră un jucător foarte „interesant” și „de mare perspectivă”.

„Pe puncte, v-am mai spus, subiectiv, eu zic că puteam avea mai multe puncte, dar ca nivel de exprimare suntem bine. Suntem în așteptările noastre.

(n.r. – despre un posibil interes pentru Mihnea Rădulescu, de la Petrolul) E un jucător interesant. Nu știm situația lui, dar e un jucător foarte interesant. Arată bine, vă pot confirma asta. Nu vreau să merg mai departe cu discuția.

Vreau doar să vă confirm că Mihnea e un jucător de perspectivă și un jucător foarte interesant”, a declarat Andrei Nicolescu la fanatik.ro.

Fundașul central și atacantul care nu mai vin

Andrei Nicolescu a vorbit și despre următoarele transferuri vizate de Dinamo, mutări care sunt așteptate de mult timp de fanii „câinilor”. Un fundaș central și un atacant sunt posturile care urmează a fi dublate, însă șefii nu se grăbesc cu transferurile, chiar dacă, în ultimele etape, Zeljko Kopic a fost nevoit să improvizeze în 11-le de start din cauza numeroaselor accidentări din lot.

„Am declarat că ne dorim să mai aducem un fundaș central și dacă găsim un atacant. Căutăm variante care să fie bune pentru Dinamo. Noi nu vrem să facem transferuri că au făcut celelalte echipe. Nu vrem să aratăm că și noi putem cum fac ceilalți pe piață. Că în ultimele trei săptămâni e o frenezie care are mai mulți.

Știm și noi că ne mai trebuie jucători, dar nu luăm doar de dragul de a lua jucători. Și nu luăm jucători care depășesc bugetul pe care îl avem setat pentru anul ăsta. Nu vrem să ieșim foarte mult din bugetul pe care îl avem. Sunt niște limite pe care vrem să le respectăm”, a concluzionat Andrei Nicolescu pentru sursa de mai sus.

Dinamo trebuie să fie o echipă puternică care să fie acolo sus pentru play-off și în același timp Mister să încerce să dea minute jucătorilor noștri tineri – Andrei Nicolescu

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×